luni, 16 iunie 2014

Strigoiul


La o margine de sat pustiu
Într-o veche casă cu cerdac
Doarme tristă-n ceas târziu
Alina - o fată cu părul auriu!


Când vântul trece șuierând
Pe lângă poarta cea crăpată
Ea tresare-n vis plângând
Crede că-i iubitul din armată

E dus pe front și nu mai vine
Dar ea mai speră în minuni
Că iubirea în veci rămâne
(Așa e o poveste din bătrâni)


Dar cum vremea niciodată
Nu se poate întoarce înapoi
Soarta pare că-i neîmpăcată
Cu despărțirea a celor doi

Și iată, cu fața palidă, verzuie
Iubitul fetei iese din pământ
Cu a lui durere, adună o mie
Și pleacă în valul unui vânt


Din crucile pământului răsar
Limbi de foc albastre-n noapte
Făcând lucii umbre ce tresar
Peste dealuri, mai departe

- Blestemat fie-n veci războiul!
(Se aude un glas din depărtări)
Este el nefericit strigoiul
Ce își împrăștie suferința-n zări

În noaptea grea, apăsătoare
Plutesc ecouri lungi de groază
Numai Moartea stă nepăsătoare
Stăpână pe imperiul ei de vază


Închin aceste versuri ostașilor români care au murit pe frontul de est, în al doilea război mondial, luptând pentru reîntregirea țării.
Dumnezeu să le găsească liniștea !